Principală » Articole » inaltele Stapaniri

Intelegerea Romani 13:8-10
Romani 13:8 Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea.

       Aici este depusă regula, că creştinii sunt datori ca să se iubească unii pe alţii, adică să păzească cu iubire interesele unii altora. Trebuie să se năzuiască cu zel pentru a face bine unul altuia. În aceasta găsim motivul adevărat pentru ce trebuie să se supună creştinii tuturor legilor potrivite şi bune.

Romani 13:9 De fapt: "Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti", şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi."

       Când apostolul zice: "că aceia, atunci ne punem întrebarea: Pentru ce? Răspunsul: Din iubire  să nu comiţi adulter, să nu omori, să nu furi, să nu mărturiseşti mărturie mincinoasă, şi să nu pofteşti ce este al altuia. Lucrurile înşirate aici, pe care creştinul nu e permis să le făptuiască, sunt păcatele săvârşite împotriva legii lui Dumnezeu. Este drept că legile celor mai multe naţiuni arată aceste lucruri ca rele. Dacă însă creştinul numai de aceea se fereşte de făptuirea acestor fărădelegi, pentru că legile ţării le pedepseşte cu legea, atunci pornirea creştinului nu este potrivită.

      Ce ar putea să îndemne pe cineva să comită adulter, omor, furt, sau mărturie mincinoasă? La tot cazul numai egoismul, care este contrarul iubirii. Dacă cineva iubeşte pe Dumnezeu şi pe semenii săi, acela nu va săvârşi aceste păcate. Dacă iubeşte pe fratele său, atunci nu-i va pricinui acestuia nedreptate. Numai pofte egoiste sau blestemate pot conduce pe unii la săvârşirea acestor lucruri. Dacă cineva aşa iubeşte pe semenul său ca pe sine însuşi, atunci va dovedi neegoism faţă de el, şi nu-i va cauza cu voinţa ceva rău. Din această cauză se supune creştinul oricărei legi ale statului, care este în armonie cu legea lui Dumnezeu. Nu de aceea se supune legii, pentru că este lege ţării, ci fiindcă vede, că este lucru potrivit, ca să se supună legii aceleia.

Romani 13:10 Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.

    În acest verset apostolul nu a putut să se refere la legile naţiunilor păgâne sau aşa zise creştine, pentru că unul care este îndemnat de iubire, acela nu poate să împlinească legile tuturor naţiunilor. Pentru că, dacă o naţiune dă poruncă, ca creştinul să meargă la război şi să ucidă, împlinirea acestei legi nu poate fi lucrul iubirii.

     Împlinirea tuturor legilor lui Dumnezeu este iubirea sau neegoismul, deoarece toate legile lui Dumnezeu sunt bune. Creştinul se va supune tuturor legilor, oricărei naţiuni şi le va împlini cu plăcere dacă acelea sunt în armonie cu ale lui Dumnezeu, fie acela cetăţean acelei naţiuni sau nu. Însă, atunci când legea naţiunii sau al stăpânirii este împotriva legii lui Dumnezeu, atunci creştinul nu poate să şovăie, trebuie să se supună legilor lui Dumnezeu. Şi dacă se supune legii lui Dumnezeu, atunci desigur prin aceasta nu face rău, şi nici nu comite ilegalitate.

    Care este atunci atitudinea potrivită a copiilor lui Dumnezeu faţă de război, despre care ştim că ţinta lui este de a distruge vieţile omeneşti? Iarăşi şi iarăşi s-au referit la capitolul 13 din Romani, şi la cuvintele apostolului Petru (I Petru 2:13,17) pentru a dovedi, că creştinul trebuie să ia parte la război, deoarece legile împărăţiei respective aşa dispun. Aplicarea Scripturii în acest mod este cu totul greşită. Dar aceste scripturi, după cum arată dovezile sus menţionate, nicidecum nu se referă la legile naţiunilor. Aceste scripturi se referă la conducerea, ordinea şi disciplina organizaţiei lui Dumnezeu. Aplicarea acestor cuvinte asupra stăpânirilor de pe pământ, în ceea ce priveşte pe creştini, a fost falsă. Cuvântul lui Dumnezeu spune lămurit poporului său: "Nu ucide!" Acel creştin care ucide oamenii în război, acela nu numai că calcă porunca exprimată a lui Dumnezeu, dar calcă şi legământul veşnic a lui Dumnezeu şi astfel cade de la aprobarea lui Dumnezeu şi vine oprit de a lua parte la binecuvântările Împărăţiei. – I Moise 9:5,7; II Moise 20:13; Matei 5:21; Isaia 24:5; I Ioan 3:15.

      Deci legile lui Dumnezeu arătate prin cuvântul său formează regulile de conduită a Studenţilor în Biblie. Aceste reguli însă interzic cu desăvârşire acestor unşi ca să meargă în război cu arme literale. Pentru aceasta nu înţeleg stăpânitorii pământului pe studenţii Bibliei. Studenţii Bibliei nu vor să se amestece în afacerile stăpânirilor lumii, dar nici nu vor călca cu voinţa legea lui Dumnezeu. Studentului Bibliei nu-i stă în drept, ca să spună naţiunilor şi popoarelor de pe pământ, ca să nu meargă în război. Aceasta nu e treaba lor. Ar fi un lucru nepotrivit dacă ar căuta să împiedice pe naţiuni de a merge în război şi ca să înroleze soldaţi. Creştinul nu are drept, ca să se amestece în afacerea unei naţiuni, de a înrola şi instrui soldaţi. Aceasta este o afacere care priveşte pe naţiunea respectivă, şi ea trebuie să se hotărască ce să facă.

    Nici un adevărat creştin consacrat nu poate să meargă în războiul literal, fără să-şi pericliteze situaţia sa înaintea lui Dumnezeu. Datoria lui este aceea, ca să stea departe de la treburile celor două naţiuni încâlcite în război, şi ca să se consacre Domnului şi să asculte de poruncile sale. Dacă puterile stăpânitoare îi poruncesc ca să meargă la război şi să ucidă acolo, trebuie să se împotrivească de a merge la război, ca să poată rămânea credincioşi poruncii  lui Dumnezeu. Această purtare va atrage asupra creştinului urgia acelei stăpâniri, care a poruncit ca să meargă în război. Dar creştinul mai bine va suferi mânia stăpânirii de pe pământ, decât să atragă asupra sa urgia lui Dumnezeu pentru nesupunerea sa faţă de poruncile sale.

       Aceşti unşi au ei un război, dar în acel război, ei nu iau parte cu arme literale. "Căci deşi umblăm în corp, nu ne luptăm după corp; căci armele luptei noastre nu sunt trupeşti, ci puternice prin Dumnezeu spre surparea tăriilor". (II Corinteni 10:3,4) Datoria unsului lui Dumnezeu este aceea ca să nu facă rău nimănui, ci să facă bine cu oricine, după cum se dă ocazia şi să reprezinte  cu credincioşi pe Dumnezeu. – Luca 3:14; Galateni 6:10.

Categorie: inaltele Stapaniri | Adăugat de: barabi12 (2013-02-12)
Vizualizări: 252 | Tag-uri: inaltele stapaniri, romani 13:8, 9 10 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]

widgets