Principală » Articole » Icoane

ÎNCHINAREA LA INSTITUŢII

 
        Închinarea la chipuri nu este altceva decât demonism. A continua într-o asemenea practică, are ca rezultat căderea în cursă. După cum este scris: „au slujit idolilor lor, care au fost o cursă pentru ei. Şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli". (Psalmii 106:36,37; Deuteronom 7:16; 32:17) Acei demoni i-au făcut pe oameni să ridice alte chipuri pentru închinare şi adorare, pe lângă cele de lemn şi de piatră. Organizaţiile politice pretind drept şi autoritate divină şi de aceea, se susţine că ascultarea de toanele organizaţiilor politice lumeşti este o ascultare şi închinare „relativă" faţă de Dumnezeu. Pretenţia tuturor organizaţiilor religioase este că închinarea lui Dumnezeu trebuie să fie prin unul sau altul din multele sisteme religioase, cu micul sau marele lor cler ca „reprezentanţi" ai lui Dumnezeu. De aceea, toate acestea sunt chipuri, lucrări ale mâinilor oamenilor şi sortite nimicirii împreună cu toate celelalte forme de închinare la chipuri - Mica 5:13; Exod 22:20; Ţefania 2:11.

        În toate timpurile, oamenii care au ales închinarea viului Dumnezeu în locul chipurilor, au fost ţintele atacului prin demoni şi oameni nelegiuiţi. De la cei trei evrei, tovarăşi credincioşi ai lui Daniel care, sub pedeapsa morţii, au refuzat sase închine chipului de aur al statului (Daniel capitolul 3), până în timpul primilor creştini, care au ales moartea pe stâlp sau să fie sfâşiaţi de fiare sălbatice în arenele romane, mai degrabă decât să recunoască vreo icoană ca dumnezeu, şi chiar până în zilele noastre, Martorii lui Iehova refuză în acelaşi fel să onoreze oameni, să salute steaguri sau să se închine statului totalitar. în timpul secolului al XX-lea, acest lucru a avut ca rezultat faptul că ei şi-au petrecut mulţi ani în lagăre de concentrare şi închisori şi au suferit lucrurile pe care închinătorii credincioşi ai lui Iehova le-au suferit în veacurile trecute. Dar asemenea lor, ei susţin acum supremaţia lui Iehova şi sunt asiguraţi de eliberare din partea Lui.
           
        În   contrast  direct,   oamenii   care   nu  văd chestiunea implicată în închinarea la icoane, nu vor găsi nicio piedică să facă plecăciuni şi să se închine celui mai mare chip dintre toate. Isus Christos a avertizat că în paralel cu anunţarea stabilirii împărăţiei Sale, se va înălţa o „urâciune a pustiirii" care va pretinde dreptul şi autoritatea de a conduce pământul. (Matei 24:14,15; Apocalipsa 17:11) Aflându-şi începutul în anul 1919 în Liga Naţiunilor, acea urâciune reînvie acum într-o formă nouă, o organizaţie internaţională pentru pace şi securitate. Aceasta se ridică asemenea unui chip mare, un înlocuitor pentru împărăţia întemeiată a lui Dumnezeu. în ciuda anunţului împărăţiei, religia respinge în mod rebel împărăţia lui Dumnezeu şi laudă încercări-le   slabe   ale   oamenilor  pentru   stăpânirea pământului. Aceasta este rebeliune pe faţă împotriva lui  Dumnezeu. împotrivindu-se  cunoştinţei,  aceasta devine încăpăţânare şi idolatrie care conduce la moarte. (lSamuel 15:23; Exod 22:18) în timpul nimicirii acestei urâciuni,  închinătorii  sunt ironizaţi  prin  cuvintele: „Unde sunt dumnezeii lor, stânca aceea care le slujea de adăpost,... Să se scoale, să vă ajute, şi să vă ocrotească!" (Deuteronom 32:37,38) Toţi care susţin şi se închină icoanelor sunt sortiţi dezamăgirii amare şi morţii.
           Suveranitatea universală a lui Iehova este cea care este pusă în discuţie. El a declarat că oamenii vor şti că El este Atotputernicul Dumnezeu, deşi aceasta va însemna nimicirea tuturor acelora care refuză să recunoască acest fapt (Psalmii 83). Fie că este o icoană de lemn sau piatră, fie o organizaţie a oamenilor sau orice altă formă, fie că închinarea sau lauda este directă sau „relativă", o asemenea închinare la chipuri este contrară legii lui Dumnezeu şi va merita nimicire finală din partea Lui, în Armaghedon. Când toţi cei care tăgăduiesc supremaţia viului Dumnezeu şi toţi care înlocuiesc în batjocură împărăţia Sa vor fi nimiciţi, când va fi instaurată pentru totdeauna domnia universală a lui Iehova prin Regele Său domnitor, Isus Christos, omul nu va mai face şi nu se va mai închina icoanelor de oameni, animale şi organizaţii. Atunci va fi timpul când omul ascultător, după chipul lui Dumnezeu, va exercita din nou stăpânirea potrivită peste glob şi va adresa lauda sa şi lauda tuturor spre Dumnezeu - Psalmii 150:6.
 

Categorie: Icoane | Adăugat de: barabi12 (2013-01-15) E
Vizualizări: 230 | Tag-uri: inchinare la moaste, icoanele, moaste, icoane | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]

widgets