Principală » Articole » Despre Sfânta Treime

DOVEZI RESPINSE


 

 

         

 

Atitudinea luată de creştinii adevăraţi este: „Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi". (Romani 3:4) Standardul pe care ei îl acceptă este: „Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat". (Proverbe 30:5; Psalmii 12:6)  Deoarece scripturile citate aici sunt din Cuvântul curat al lui Dumnezeu, Biblia, este vital să le fie dată mare atenţie. Cu aceste lucruri în minte, să luăm în considerare textul din l Ioan 5:7: „Căci trei sunt care mărturisesc în cer, Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt; şi aceştia trei una sunt".

    Acesta este un  exemplu izbitor despre  o adăugare la Cuvântul lui Dumnezeu, deşi o asemenea adăugare este  clar condamnată. Comentând acest text, un traducător al Scripturilor Greceşti, Benjamin Wilson, scrie în traducerea sa, Emphatic Diaglott: „Acest text referitor la mărturia cerească nu este conţinut în niciun manuscris grecesc, care a fost scris mai devreme de secolul al XV-lea. El nu este citat de niciunul din scriitorii ecleziastici greci; nici de vreunul din părinţii latini de început, nici chiar atunci când subiectele pe care le tratau i-ar fi determinat în mod firesc să apeleze la autoritatea lui. Prin urmare, acesta este evident un fals". Adevărul acestei declaraţii este sprijinit de faptul că traducerile moderne (cu excepţia traducerilor romano-catolice) nu includ acest text.

        Următoarea scriptură pe care o vom lua în consideraţie este Ioan 10:30: „Eu şi Tatăl una suntem". Citind numai acest text în mod abstract, cineva poate fi îndreptăţit când argumentează că Dumnezeu şi Isus erau una; dar în ce fel una? Iehova sfătuieşte: „Dobândeşte înţelepciunea; şi cu tot ce ai, dobândeşte priceperea".  (Proverbe 4:7) Această regulă trebuie aplicată în orice împrejurare şi nu mai puţin în cazul de faţă. Ceea ce vrea să spună Isus în Ioan 10:30, explică El însuşi în rugăciunea Sa către Tatăl, în noaptea dinaintea execuţiei Sale: „Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una". (Ioan 17:20-22) Isus se ruga pentru aceia care deveneau membrii trupului Său, Biserica. Pavel sprijină această idee la l Corinteni 12:12: „Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Christos". Ilustrând acest punct, el scrie: „Bărbatul este capul nevestei, după cum şi Christos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului." (Efeseni 5:23) Şi acum, fixându-L pe Iehova ca şi Cap peste toţi, apostolul scrie mai departe: „Dar vreau să ştiţi că Christos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Christos." (l Corinteni 11:3) Adevărul clar se descoperă de la sine, adică: aşa cum Christos şi membrele trupului Său sunt priviţi ca una, tot aşa Iehova şi Christos sunt priviţi ca una. Ei toţi sunt una în înţelegere, scop şi organizare. Dacă nu aceasta era concluzia logică, Isus n-ar fi spus niciodată: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine," şi prin urmare, „Facă-se nu voia Mea, ci voia Ta". (Ioan 14:28; Luca 22:42) De aceea, toţi, inclusiv Isus, se află în supunere completă faţă de marele Cap, Atotputernicul Dumnezeu.

           Pretenţia ridicată de cler, că Atotputernicul Dumnezeu s-a arătat în trup oamenilor, pe acest pământ, ne aduce la textul din I Timotei 3:16, care declară: „Dumnezeu s-a arătat în trup". Benjamin Wilson zice într-o notă marginală din Emphatic Diaglott, despre versetul amintit: „Aproape toate manuscrisele vechi şi toate versiunile au în acest pasaj „El care" în loc de „Dumnezeu". Acest cuvânt a fost adoptat." Traducerea cuvânt cu cuvânt din greacă spune: „care s-a manifestat în trup". Versiunea Americană Standard spune: „El, care". Dacă Atotputernicul Dumnezeu ar fi fost încarnat, căci aşa ar trebui să fie dacă treimea ar fi adevărată, atunci aceste cuvinte ale lui Ioan ar fi false: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut." (Ioan 1:18) Totuşi, aceste cuvinte clarifică faptul că Isus, fiind în unitate completă cu Tatăl, a putut să îl declare sau să dea explicaţii despre El, atât prin cuvânt, cât şi prin faptă, înaintea tuturor oamenilor, în timp ce era în trup. De aceea, Isus a spus: „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl". (Ioan 14:9)

          Vorbind sub inspiraţie, David îl descrie pe om ca fiind făcut „cu puţin mai prejos decât îngerii". În Evrei 2:9 noi găsim citate chiar aceleaşi cuvinte, pentru a-L descrie pe Isus: „Dar pe Acela, care a fost făcut 'pentru puţină vreme mai prejos decât îngerii", adică pe Isus, îl vedem 'încununat cu slavă şi cu cinste"." Dacă doctrina treimii este adevărată, atunci Dumnezeu a fost mai prejos decât îngerii în timp ce era pe pământ; ceea ce este contrar supremaţiei Sale. Şi totuşi, noi ştim că Isus a venit pe pământ pentru a procura o răscumpărare corespunzătoare prin viaţa Sa umană perfectă. Prin urmare, răscumpărarea trebuie să fie egală cu lucrul pierdut, anume viaţa umană perfectă, aşa cum a avut-o Adam în Eden. De aceea, noi citim referitor la Isus: „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce." (Filipeni 2:6-8) Dreptatea lui Dumnezeu n-a lăsat pe Isus, ca o răscumpărare, să fie mai mult decât un om perfect. De aceea, El n-a putut fi supremul Dumnezeu Atotputernic în trup.

 Textul final luat în considerare, în privinţa sprijinirii treimii este Ioan 1:1: „La început a fost Cuvântul şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu". Pentru a elimina orice contradicţie aparentă de aici, să recurgem la traducerea cuvânt cu cuvânt din limba greacă, aşa cum apare ea în textul interliniar din Emphatic Diaglott. Aceasta spune: „La început a fost Cuvântul şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu şi un dumnezeu era Cuvântul". Observaţi propoziţia: „Cuvântul era cu Dumnezeu". În acest caz, „Dumnezeu" este scris cu articolul hotărât înainte, în timp ce în următoarea propoziţie, „şi un dumnezeu era Cuvântul", veţi observa că „dumnezeu" este scris cu articolul nehotărât „un". Acest lucru dovedeşte că este vorba despre două persoane diferite una de alta şi nu despre două persoane ca fiind unul şi acelaşi Dumnezeu.

           Gândind  logic  asupra  acestui  text,   el  va aduce alte lămuriri în minte. Psalmii 90:2 declară că Dumnezeu există „din veşnicie în veşnicie". întrucât acest lucru este adevărat, cum putea Cuvântul, dacă era acest Dumnezeu, să aibă un început? Adevărul acestei chestiuni este că acest Cuvânt este Isus Christos, care a avut un început. în Apocalipsa 3:14, Isus spune clar că El a fost începutul creaţiei lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care se vorbeşte despre Sine în Ioan 1:14 ca despre „singurul născut" din Tatăl: „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl". Apostolul Pavel sprijină acest adevăr atunci când vorbeşte despre Isus ca despre „cel întâi născut din toată zidirea". (Coloseni 1:15) Din nou, învăţătorii treimii trebuie să îşi ia apărarea, spunând: „Aceasta este o taină!"

 

 

Categorie: Despre Sfânta Treime | Adăugat de: barabi12 (2012-11-28) E
Vizualizări: 249 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]

widgets