Principală » 2014 » Decembrie » 7 » Cum sfinţeşte Dumnezeu prin adevărul cuvântului Său?
11:18 AM
Cum sfinţeşte Dumnezeu prin adevărul cuvântului Său?

 

      Isus rugă pe Dumnezeu pentru ca sfinţirea să se facă prin puterea adevărului Său. Aceasta înseamnă că Dumnezeu va curăţi minţile şi vieţile lor de erorile şi practicile religioase. El îi va despărţi de lume si-i va pregăti şi echipa din ce în ce mai mult pentru serviciul Său. Toate acestea Dumnezeu le va face prin adevăr. Adevărul dă pe faţă minciunile şi erorile acestei lumi şi ale religiei ei,şi dă pe faţă lumea ca fiind organizaţiunea Diavolului de care noi trebuie să ne păstrăm neîntinaţi dacă voim să ne închinăm şi să servim adevăratului Dumnezeu.

    Nici o sfinţire de creaturi omeneşti nu poate avea loc fără adevăr,şi adevărul care are asemenea putere de sfinţire,este în cuvântul scris al lui Dumnezeu. Pe vremea lui Isus Sfintele Scripturi cuprindeau numai cărţile Bibliei de la Geneza până la Maleahi,cele mai multe scrise în evreieşte şi o mică parte în chaldeiană şi siriană. Adevărul pe care Christos îl învăţa fu lăsat mai târziu să fie scris,mai ales în greceşte,în noile Scripturi de la Matei până la Apocalips(Descoperirea),şi scrise de către apostolii Săi şi însoţitorii lor. În cea din urmă rugăciune împreună cu apostolii Săi,Isus zise lui Dumnezeu: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.  Ei nu Sunt din lume, după cum nici Eu nu Sunt din lume.  Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume. Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr”. – Ioan 17:15-19.

     Pentru ca acei apostoli şi toţi urmaşii urmelor sale să poată fi astfel sfinţi prin adevăr,Isus zise,că el s-a sfinţit pe Sine. Aceasta era partea personală a lui Isus în cauză,în conlucrare cu Dumnezeu,Tatăl Său. Isus se sfinţi astfel pe Sine întru-cât răspunse la chemarea lui Dumnezeu şi S-a păstrat pe Sine nepătat de această lume şi separat de vreo împărtăşire,cu păcătoşii. El se puse astfel pe Sine deoparte spre a fi un canal sau Sol curat prin care Dumnezeu să poată trimite adevărul trebuincios ucenicilor Săi. El studie,se rugă,se pregăti şi se apucă să propovăduiască adevărul şi nimic altceva decât tot adevărul cu privire la Iehova Dumnezeu şi împărăţia Sa. Isus de asemenea le dădu un exemplu credincios despre ceea ce înseamnă a fi sfinţit lui Dumnezeu şi astfel atât exemplul Său cât şi cuvântul Său le-au ajutat în această privinţă. Din cauza acestei părţi importante şi de neînlăturat pe care Christos Isus o împlineşte în lucrare pentru noi,şi deoarece ea este de la Dumnezeu de la care vin toate acestea,creştinii sfinţiţi citesc,la 1Corinteni 1:30,31: „Şi voi, prin El, Sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare,  pentru ca, după cum este scris: „Cine se laudă, să se laude în Domnul”.

      O însuşire pe care fiecare,care doreşte să fie sfânt,trebuie să o aibă şi să o practice este credinţa. Baza credinţei este,fără îndoială, cunoştinţa:iar cunoştinţa trebuie să fie aceea din cuvântul lui Dumnezeu,după cum este scris: „Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos”(Rom. 10:17). Nu destui evrei ascultară şi crezură în cuvântul lui Dumnezeu aşa după cum fu raportat şi propovăduit de Isus spre a constitui clasa Împărăţiei,de aceea numai o rămăşiţă a Evreilor naturali fu sfinţită. Pentru ca apoi,unii dintre ne-Evrei sau Păgâni să devină membrii ai „ naţiunii sfinte” a lui Dumnezeu,era de lipsă pentru ei ca să li se facă o dare de seamă despre Împărăţia lui Dumnezeu şi despre ocaziunea de a intra în acea împărăţie,şi apoi ei trebuiau să dovedească credinţa în cuvântul lui Dumnezeu făcut de cunoscut astfel lor. Numai pe această cale puteau ei să înceapă să se deosebească pentru Împărăţie şi pentru serviciile ei.

 

 

Vizualizări: 374 | Adăugat de: barabi12 | Tag-uri: adevăr, sfintire, cuvantul lui Dumnezeu | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]

widgets