Principală » Fişiere » Versete biblice

"Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă" 1 Corinteni 7:14
2013-05-29, 5:21 PM

1 Corinteni 7:14 "Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi."

 Cel credincios s-a sfinţit lui Dumnezeu Domnul, aceea ce însemnează că s-a despărţit pentru Dumnezeu, pentru a-i plăcea şi a-l servi, şi că s-a curăţit de lumea aceasta, şi s-a aranjat şi s-a hotărât pentru aceea de a face voia lui Dumnezeu. Cel credincios nu sfinţeşte prin aceea pe părtaşul său necredincios de căsătorie, că îl sileşte să se consacreze lui Dumnezeu, ci el are acum cu acesta legături dintr-un punct de vedere sfinţit. În ochii lui Dumnezeu ei sunt un trup, şi dacă o jumătate de căsătorie se sfinţeşte lui Dumnezeu, atunci şi cealaltă jumătate a perechii, care este un trup, este atinsă de aceasta şi are parte de o sfinţire indirectă. O astfel de sfinţire, cu siguranţă n-ar putea însemna de a divorţa de cel necredincios, cu care eşti un trup. Trebuie să însemne că, dacă credinciosul sfinţit de aici înainte face servicii şi ţine tovărăşie celui necredincios într-un mod cuvenit şi potrivit, el face aceasta aşa ca şi cum ar fi făcut lui Dumnezeu Domnului, pentru a cărui serviciu s-a consa­crat credinciosul. Aşa trebue să procedeze, pentrucă nu-i permis să părăsească legăturile de căsătorie şi unire în trup, afară numai din pricină de curvie. Acest fapt să fie pentru credincioşi sfinţiţi, a căror tovarăşi de căsătorie nu sunt în adevăr şi nici nu sunt consacraţi lui Dumnezeu, o mângâere tare. Ea să se prefacă într-o binecuvântare şi să sperie dela aceea de a voi să te laşi divorţat din motive neîndreptăţite.

 Dacă nu ar fi aşa, atunci copiii care li se nasc astorfel de perechi de căsătoriţi ar fi ca bastarzi (copii nelegitimi), ei ar fi necuraţi în ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu însă recunoaşte aceste căsătorii şi ştie că credinciosul sfinţit cu tovarăşul său neconsacrat este un trup, şi astfel el recunoaşte pe copiii dintr-o astfel de legătură în mod îndurător ca sfinţi sau sfinţiţi. Aceasta se întâmplă pentrucă cel necredincios este sfinţit prin tovarăşul său credincios. Şi tocmai aşa cum cel credin­cios, în străduinţa de a cinsti pe Dumnezeu şi de a fi plăcut Lui, tratează pe soţul său de căsătorie necredincios din acest punct de vedere, aşa va trata şi pe copiii săi, pe care îi are dela soţul necredincios. De aceea el îşi va îndeplini datoria părintească de a creşte pe aceşti copii în învăţătura şi mustrarea Domnului. Din acest punct de vedere nu ar putea fi privit, deci ca o greşeală sau ca ceva de nedorit, ca ceva, care prin aceea a ajuns în familie, că Satan Diavolul a amăgit pe părinţi, dacă dintr-o astfel de unire de căsătorie se naşte un copil sau mai mulţi. Cum ar putea o astfel de părere despre copii, cari sunt născuţi legitimi după legea naturală a lui Dumnezeu, să fie în armonie cu faptul, că aceşti copii nu sunt necuraţi, ci sfinţi ? Nu s-ar putea uni cu aceasta. Dar dacă primeşti punctul de vedere biblic faţă de ei, aceasta se preface într-o binecuvântare. Atunci nu te vei poticni de copii şi nu-i vei privi ca sarcină şi nu le vei pizmui existenţa. Nu va exista o prejudecată părintească împotriva lor, pentrucă împotriva a ceva sfânt nu trebue să fii cu idei preconcepute. Părinţii sunt bucuroşi pentru ei însăşi, că au fost născuţi, şi în mod drept să admită şi copilului dreptul la bucuria despre aceea, că a venit pe lume şi este în vieaţă.

 

Categorie: Versete biblice | Adăugat de: barabi12 | Tag-uri: sfantit prin credincios, 1 Corinten 7 :14
Vizualizări: 490 | Descărcări: 0 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]

widgets